Prima intalnire cu grooming-ul am avut-o la jumatatea anilor ’90, intr-o epoca de pionierat. Asta era situatia in Romania, atunci. Nu existau scoli oficiale de grooming si meseria nu era inca listata de catre Ministerul Muncii. Insa am invatat asa cum ar trebui sa se invete si azi, cand exista scoli acreditate: am inceput cu elemente de anatomie canina, cu elemente de comportament canin, cu studiul uneltelor meseriei, cu explicatii lungi despre asemanari si diferente de textura de par. Nu poti sa sari peste etape, drumul pana la primul catel toaletat cap-coada e lung si, uneori, ai de asteptat mult pana cand iti trece pragul cel de care ai nevoie ca sa inveti corect ce ai de facut.

Am invatat toate acestea cu oameni rabdatori si catei extraordinari, unii mari campioni ai vremii lor, altii pur si simplu catei frumosi si iubiti de familia lor. „Mi-am luat bac-ul” sub mana ferma a Rodicai Fock, in Timisoara, si apoi, dupa cativa ani, cand deja imi faceam o meserie din grooming, „am facut facultatea” sub ochiul critic al lui Gusti Ionescu, in Bucuresti. Sunt doi dintre inca prea putinii specialisti adevarati pe care ii avem, si m-as bucura sa ii numesc colegi acum, dupa ce mi-au fost profesori.

Un lucru esential este urmatorul: daca tratezi orice caine ca pe un campion, ca pe un star, vei gasi ceva frumos de scos la lumina – toti cateii sunt frumosi, meseria ta este sa arati asta. Uneori e usor, alteori nu reusesti din prima incercare, dar daca toti cei trei implicati – groomerul, catelul si proprietarul – colaboreaza armonios, reusesti.

Alte doua lucruri esentiale, care merg mana in mana: primul, ca un catel toaletat este, intr-un fel, o mica opera de arta efemera. Asta e ceva ce faci din placere, chiar daca e normal sa fii platit pentru ceea ce faci. La inceput, pentru mine a fost un hobby, nu m-am gandit sa imi fac o meserie din asta – eram departe de cainele meu si voiam sa fiu printre caini, cainele meu nici nu era dintr-o rasa cu par lung… sunt la baza crescator de Boxer. Abia mai tarziu am avut catei din rase cu par lung. Insa cand lucrezi cu caini si oameni, celalalt lucru pe care nu ai voie sa il uiti este ca „materialul” tau este o fiinta vie, care are nevoi si sentimente simple, dar cu atat mai puternice. Nu lucrezi cu piatra, nu lucrezi cu lemn. Mica ta incercare de opera de arta isi va aminti de tine si vrei sa isi aduca aminte cat mai frumos. Ea nu intelege ce vrei sa faci, cand sta pe masa de toaletaj si faptul ca te lasa sa ii aplici proceduri uneori plictisitoare, uneori putin neplacute, care pot dura in anumite cazuri ore multe, inseamna o imensa investitie de rabdare si incredere, pe care o face in tine daca reusesti sa o castigi.

  Un catel frumos e un catel fericit, asta cred eu.